Vara aceasta e timpul să strălucești!
Răsfață-ți pielea vara aceasta, mai mult decât de obicei.
În articolul de mai jos vei regăsi o mulțime de sfaturi și idei eficiente pentru îngrijirea pielii.

Protecție solară
Primul și cel mai important pas în îngrijirea pielii este aplicarea unui strat consistent de cremă cu protecție solară. Înainte să ieși din casă, folosește cel puțin o cremă cu protecție SPF30. Sfatul nostru este să folosești un balsam hrănitor, cu factor de protecție pentru buze.
Hidratarea și îngrijirea corpului
Razele puternice ale soarelui de vară îț vor usca pielea, dacă aceasta nu este hidratată corespunzător. Îți recomandăm să aplici creme sau loțiuni hidratante care se absorb rapid în piele și nu lasă peliculă lipicioasă. Încă un aspect extrem de important este să hidratezi corpul din interior, iar sfatul nostru este să beți cât mai multă apă pe zi și să consumați fructe proaspete.

Protecție pentru păr
Razele soarelui și sarea din apă pot fi dăunătoare părului, în cazul în care nu îl protejăm cum se cuvine. În magazinele noastre veți găsi o mulțime de produse cu protecție solară pentru păr, cât și pălării din paie sau eșarfe diafane pentru un plus de protecție.
Machiajul de vară
Regula de aur este să păstrezi un look cât mai natural pe toată perioada sezonului cald. Optează pentru un fond de ten cu textură fluidă sau un BB Cream nuanțator care îi permite tenului să respire. În privința machiajului ochilor, recomandăm un rimel rezistent la apă (dacă dorești un machiaj mai îndrăzneț, alege un rimel colorat).

Îngrijirea buzelor
Buzele hidratate sunt cartea de vizită, mai ales în sezonul cald. Folosește un scrub de buze pentru a îndepărta pielea uscată, iar apoi răsfață-le cu un balsam de buze hrănitor, într-o nuanță roșiatică.
Îngrijirea tenului
Rutina de demachiere este sfântă în orice perioadă a anului. Asigură-te că demachiezi foarte bine tenul înainte de somn și îl hidratezi corespunzător. Pe timpul zilei poți aplica cremă hidratantă pe care ai ținut-o în frigider și apă termală pentru un plus de împrospătare.
Ai încredere în tine!
Toate sfaturile de mai sus au rezultate doar dacă ai încredere în forțele proprii și zâmbești necontenit. Vara aceasta e timpul să strălucești!